Membru biroul local, Vicepreședinte Birou Municipal, Deputat Sector 3
Deputat de București
Diana Stoica, deputat de București, e specializată în Drept Internațional Public și a avut o implicare semnificativă în mediul neguvernamental și guvernamental. A făcut parte din echipa care a transformat în lege, pentru prima dată în România, un proiect socio-educațional derulat de un ONG: „Fiecare copil în grădiniță”.
A fost consilier al ministrului Sănătății Vlad Voiculescu în timpul Guvernului Cioloș și a coordonat elaborarea Planului de Resuscitare a Sistemului de Transfuzii. A cofondat Donorium, proiectul care își propune să rezolve criza de sânge din România. În 2 ani de la lansare, peste 40.000 de donatori s-au alăturat comunității. În mandatul său de deputat, continuă reforma din sănătate începută în 2016.
Domeniile pe care le vizează în mandatul său sunt:
– Resuscitarea sistemului de transfuzii sanguine, astfel încât fiecare român să primească, la nevoie, sângele necesar pentru a supraviețui;
– Revigorarea educației pentru sănătate, astfel încât fiecare copil să crească sănătos, informat și responsabil;
– Consolidarea asistenței medicale comunitare, astfel încât nicio persoană vulnerabilă să nu se simtă abandonată.
USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.
Despre USR
Link-uri utile
Copyright © 2026 Uniunea Salvați România